vineri, 19 aprilie 2013

Sa fim atenti cum pregatim mancarea

Prepararea mâncării este de fapt o activitate sacră. Potrivit unei vorbe ezoterice, "Dacă o femeie ar putea vedea scânteile de lumină care ies din vârful degetelor sale atunci când găteşte şi energia care se revarsă în mâncare, atunci ea şi-ar da seama de modul în care fiinţa ei participă la pregătirea hranei pentru cei dragi. Gătitul este una din cele mai puţin înţelese activităţi ale vieţii, mai ales în ceea ce priveşte modul în care sentimentele care fac parte din procesul de pregătire al mâncării afectează pe toată lumea care ia parte la această activitate. Gătitul ar trebui să fie un proces care nu se face în grabă, să fie liniştit şi plin de fericire, deoarece energia care ajunge în mâncare are un impact asupra energiei receptorului. "Din acest motiv, liderii spirituali din est nu mănâncă niciodată mâncare pregătită de altcineva în afară de proprii lor chelas (discipoli). Persoana care pregăteşte mâncarea ar putea fi singura persoană din întreaga casă aflată la un nivel avansat din punct de vedere al spiritualităţii. O încărcătură activă de fericire, puritate şi pace va ajunge în mâncarea pregătită, iar aceasta încărcătură emoţională ajunge apoi şi la ceilalţi membri ai familiei şi îi binecuvântează." Pentru a fi sănătoşi, trebuie să ne pregătim singuri mâncarea, pentru noi înşine şi pentru familiile noastre. Acest lucru nu înseamnă că trebuie să petreci ore întregi în bucătărie, dar trebuie să petreci ceva timp şi în acea încăpere a casei, pregătind mâncarea cu înţelepciune şi dragoste. Dacă nimeni din cadrul familiei nu are timp să pregătească mâncarea, trebuie să te aşezi şi să îţi regândeşti modul în care îţi petreci timpul, deoarece aceasta este singura modalitate de a le oferi copiilor tăi o hrană sănătoasă şi nutritivă.
Exista doua moduri de a-ti trai viata: ca si cum nu ar exista miracole sau ca si cum totul ar fi un miracol.
Albert Einstein

vineri, 12 aprilie 2013

Maine, sambata, mergem la cules leurda in parcul dendrologic de la Gurghiu, apoi pe Dealul Sarat de la Orsova, unde facem un picnic , la iarba verde. Plecam la 10, ne strangem la benzinaria OMV de vis-a-vis de Selgros.
Pusici!!!